Mancare pentru Dino

Suntem intr-o faza a somnului de seara ceva mai ciudata. Adoarme foarte greu. Dureaza in medie cam o ora sa adoarma. Se foieste, se urca pe mine, se alinta, se cere scarpinata prin diverse parti (mami, starpima-ma la taltaiu asta; mami, starpima-ma la subbatz), se intoarce pe loc 360 de grade de cate 2 ori, ca apoi sa constate ca tot nu e buna pozitia. In fine, dupa cam o ora, cedez si ii spun pe un ton mai categoric:
- Corina, gata cu foitu; si intorsu', te rog frumos sa inchizi ochisorii si sa dormi, e deja foarte tarziu.
Apoi, pe un ton mai bland:
- Lasa ganditu' si preocupatu' (intuiesc ca se framanta cu ceva) acuma seara, avem maine timp sa ne gandim si sa ne preocupam, ok? Acuma dormi.
Si se revarsa framantarile ei, cele care nu ii dadeau pace sa doarma linistita:
- Da mami, sa-i dici la Mos Taciun sa nu-mi mai aduca mantarica. N-am idee de cand ii aduce ei Mos Craciun mancare...
Eu raman nedumerita: Poftim?
- Da, sa-i dici sa-i aduca niste oase la Dino, ca eu am multa mantarica in bultita, si Dino nu are multe oase, si sa-i aduta lui multe oase, sa aiba si el multe oase sa pape. (Repetarea aceluiasi grup de cuvinte e pentru ea doar o forma de a accentua importanta celor spuse, sa fie clar despre ce vobim aici, da?)

Si ca sa fie clar si cine e Dino: